Ultimele Articole
26. Dezember 2023
15. November 2023
21. Februar 2023
08. November 2021

Copii din comunitatea noastră premiaţi la Concursul „Împreună cu Hristos în lume, la început de mileniu III”

În această duminică, doi copii din Parohia noastră au primit diplomele pentru locul 1 obținut la concursul „Împreună cu Hristos în lume, la început de mileniu III”.
Cu multă bucurie am înmânat diplomele din partea organizatorilor si un mic dar din partea Bisericii lui Robert Ștefan Șereș și lui Philipp Andreas Kutschera, care ne-au reprezentat cu multă cinste. Cei doi copii participă regulat și la activitățile Școlii Parohiale de sâmbătă din cadrul Parohiei noastre.
Concursul de cunoștințe religioase, organizat pe categorii de vârste, s-a realizat la nivel internațional în șase limbi (română, franceză, engleză, italiană, spaniolă, rusă) favorizând participarea a peste 10.000 de copii din parohii românești (și nu numai) situate în țări de pe întreg mapamondul, cum ar fi: Moldova, Grecia, Italia, Marea Britanie, Germania, Franța, Ucraina, Turcia, Noua Zeelandă, Japonia, Canada, Australia, Danemarca, Ungaria, Rusia, Kenya.
Organizatorii acestui concurs online, care a avut loc la 19 decembrie 2021, sunt Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului, Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj Napoca și Echipa Platformei red-religie.ro, iar printre partenerii proiectului s-a numărat și Arhiepiscopia Germaniei, Austriei și Luxemburgului.
Felicitări copiilor și părinților lor!!!
 
 

b_400_400_16777215_0_0_images_concurs_1.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_concurs_2.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_concurs_3.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_concurs_4.jpg