Sf. Liturghie Arhierească cu PS Ignatie al Husilor, precedată de activități catehetice, culturale și sportive la sfârșit de săptămână

Drucken
În duminica a 4-a după Paști am avut bucuria de a primi în biserica noastră, cu binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Serafim, pe PS Părinte Ignatie, episcopul Hușilor - Episcopia Hușilor
Înconjurat de un sobor de 9 preoți și 1 diacon, Preasfinția Sa a săvârșit, în cadrul Sfintei Liturghii, botezul micuței Teodora, cel de-al 4-lea copil al familiei părintelui Toșu Marian și Diana.
În cuvântul de învățătură din cadrul slujbei, Preasfințitul Ignatie a vorbit despre drama singurătății, precum și despre ispita egoismului în suferință, iar la sfârșitul slujbei a rămas în dialog cu numeroși credincioși români stabiliți în Viena și împrejurimi, originari din județul Vaslui.
Această duminică a fost precedată de programul Școlii Parohiale de sâmbătă.
Pr. Emanuel Nuțu s-a întâlnit cu o grupă de copii pentru cateheză, analizând împreună prin joc si voie bună, textul Evangheliei de duminică.
A urmat ora de limba română cu Dna. Prof. Nicoleta Liche, repetiția Corului Heruvimii cu diac. Prof. Dr. Theodor Coresi pentru un inedit spectacol ce urmează a fi anunțat, iar la sfârșitul zilei, mult așteptata oră de sport cu Dl. Dr. Cristian Ionus.

b_400_400_16777215_0_0_images_ig_1.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_ig_2.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_ig_3.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_ig_4.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_ig_8.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_ig_9.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_ig_8.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_ig_10.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_ig_12.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_ig_11.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_ig_14.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_ig_10.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_ig_5.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_ig_6.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_ig_7.jpg