Ultimele Articole
26. Dezember 2023
15. November 2023
21. Februar 2023
08. November 2021

COLINDE, POEZII și POVEȘTI de CRĂCIUN în Biserica “Sf. Ștefan cel Mare” din Viena

Străvechea datină creștinească de a vesti Nașterea Mântuitorului prin Colinde nu a fost uitată de copiii români și nici de cei mai mari, chiar dacă locul nașterii sau viețuiri lor este diaspora românească.
Corala Parohiei și Corul de copii “Heruvimii”, dar și alți copii ai Școlii Parohiale s-au pregătit din timp pentru a aduce credincioșilor vestea Nașterii Domnului prin frumoasele colinde românești.
Duminică, 11 decembrie, după Sfânta Liturghie, coriștii au venit în fața Sfântului Altar plini de voie bună, frumoși, toţi îmbrăcaţi în costume populare şi purtând în mâini clopoţei și zurgălăi pentru a aduce vestea cea mare a venirii Fiului lui Dumnezeu în lume.
Am apreciat vocile deosebite, glasurile pure ale copiilor, calitatea interpretării, ţinuta aleasă şi frumuseţea întregului ansamblu, vădindu-se încă o dată, valoarea şi eficienţa îndrumării de specialitate din partea părintelui diacon prof. dr. Theodore Coresi și a dnei. dr. Ecaterina Coresi.
Nu au lipsit nici poeziile potrivite acestui timp, alese cu grijă de dna. pedagog Carmen Seres si recitate cu însuflețire de copii. Peste toate acestea, am avut si marea bucurie de a o avea în mijlocul nostru la acest moment si pe dna. Adriana ENE, realizatoarea atât de iubită de copii, a emisiunii Bucuria Poveștilor, care ne-a dus prin poveștile rostite în emoția copilăriei, dar și în realitatea duhovnicească a Crăciunului.
Inițiativa de a organiza un asemenea moment de Colind nu este doar acela de a propune un spectacol muzical armonios emoționant, ci mai presus de toate, de a reprezenta un impuls, o chemare în a păstra vie și menține tradițiile a căror origine se pierde în negura vremurilor și pe care poporul român le-a transmis cu atâta grijă și generozitate de la o generație la alta.
La sfârșitul cântărilor de colinde, copiii prezenți au primit darurile de sub bradul de Crăciun, pregătite cu mult suflet pentru ei.
Mulțumim Stivi Miuca pentru frumoasele Colinde, Stefan Nuțu pentru acompaniamentul la pian si Augustin pentru cântarea la vioară
Mulțumindu-Vă tuturor pentru implicare și ajutor, Vă doresc să aveți mai departe zile cu mult folos duhovnicesc!
Pr. Emanuel Nutu

b_400_400_16777215_0_0_images_col1.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_col2.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_col3.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_col4.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_col5.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_colind_6.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_col7.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_col8.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_col9.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_col10.jpg