Ultimele Articole
26. Dezember 2023
15. November 2023
21. Februar 2023

Duminică 27 Noiembrie, după slujba Sfintei Liturghii, a avut loc un moment festiv prin care s-a marcat momentul Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.
Copiii Școlii Parohiale și Corala bisericii, îmbrăcați în porturi tradiționale, au pregătit un moment artistic deosebit, prin care au dorit nu doar să aducă aminte de un sublim moment din istoria României, ci să sădească în suflete sentimente de dragoste şi respect pentru limba română, ţara noastră, poporul român, strămoșii noştri, pentru obiceiurile şi tradiţiile strămoşeşti, pentru istoria şi eroii noştri care au luptat pentru împlinirea marelui ideal al Unirii.
În prezența reprezentanților Ambasadei României la Viena, a atașaților acreditați ai Ministerului Apărării și de Interne, ai Consulatului, a viceprimarului sectorului 11, a multor medici români care activează în Viena și a sute de credincioși, a fost intonat imnul țării de către corul adulților și al copiilor.
Rugăciunea de Te Deum a dus spre cer mulțumirea noastră pentru marele dar al Unirii într-un singur Stat.
Au urmat alternativ poezii patriotice rostite de copii si cântări patriotice intonate de corul copiilor, corala bisericii și oaspetele nostru, îndrăgita cântăreață Maria Coman, în duet cu diac. Alin Buliga : Astăzi fraților români, Se aude glas peste Carpaţi, Balada lui Iancu, Ștefan, Ștefan Domn cel Mare, Sus inima români și tradiționalul La mulți ani!
Steagurile fluturate de copii, îmbrăcămintea tradițională, solemnitatea imnului si patriotismul poeziilor și a cântărilor ne-au umplut sufletele de dragoste față de neamul nostru și ne-au arătat încă o dată cât de datori suntem să ne ridicăm la acea simțire înaltă, care a însuflețit pe bravii noștri înaintași ce ne-au lăsat o scumpa moștenire: România Întregită!
În Sala Parohială a Bisericii a fost prezentată o expoziție de îmbrăcăminte tradițională din diferite zone ale țării, credincioșii au putut degusta cozonac și vin, iar copiii câte o felie dintr-un tort de post al Unirii primit prin grija magazinului Roua.
Aducem mulțumiri celor care au făcut posibilă această frumoasă sărbătoare:
prof. Nicoleta Liche, pedag. Carmen Șereș, diac. prof. dr. Theodore Coresi, copiilor, părinților și voluntarilor.
Mulțumim Trinitas TV și Radio Trinitas pentru prezență și mediatizare.
Mulțumim Dnei. Maria Mikhail și Restaurantului Dolce Vita pentru susținere.
Mulțumim Departamentul pentru Românii de Pretutindeni pentru finanțarea ce a făcut posibil ca 80 de copii să participe în porturi și accesorii tradiționale!
Pr. Emanuel Nutu

Weiterlesen: Ziua Națională a României sărbătorită anticipat în Biserica “Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din VienaWeiterlesen: Ziua Națională a României sărbătorită anticipat în Biserica “Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din VienaWeiterlesen: Ziua Națională a României sărbătorită anticipat în Biserica “Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din VienaWeiterlesen: Ziua Națională a României sărbătorită anticipat în Biserica “Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din VienaWeiterlesen: Ziua Națională a României sărbătorită anticipat în Biserica “Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din VienaWeiterlesen: Ziua Națională a României sărbătorită anticipat în Biserica “Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din VienaWeiterlesen: Ziua Națională a României sărbătorită anticipat în Biserica “Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din VienaWeiterlesen: Ziua Națională a României sărbătorită anticipat în Biserica “Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din VienaWeiterlesen: Ziua Națională a României sărbătorită anticipat în Biserica “Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din VienaWeiterlesen: Ziua Națională a României sărbătorită anticipat în Biserica “Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din VienaWeiterlesen: Ziua Națională a României sărbătorită anticipat în Biserica “Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din VienaWeiterlesen: Ziua Națională a României sărbătorită anticipat în Biserica “Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din VienaWeiterlesen: Ziua Națională a României sărbătorită anticipat în Biserica “Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din VienaWeiterlesen: Ziua Națională a României sărbătorită anticipat în Biserica “Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din VienaWeiterlesen: Ziua Națională a României sărbătorită anticipat în Biserica “Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din VienaWeiterlesen: Ziua Națională a României sărbătorită anticipat în Biserica “Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Viena

Aproximativ 80 de copii din Școala noastră Parohială au luat parte la o excursie tematică organizată, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, în localitatea Podersdorf am See din Burgenland, unde au petrecut câteva ore împreună.
Am început itinerariul nostru prin rugăciunea de călătorie în biserică, apoi ne-am urcat în cele 2 autocare și am pornit la drum, dornici de o nouă experiență. După aproximativ 1 oră de călătorie, citind povești despre toamnă sau jucând diferite jocuri, am fost întâmpinați cu multă dragoste de Fam. Ioan și Rodica Birtoc, bunele nostre gazde.
Prima oprire a fost în biserica localității, unde părintele catolic Gabriel Chumacera ne-a povestit despre Sf. Ierarh Martin, patronul spiritual al Burgenlandului. Am cântat, am rostit rugăciunea Tatăl Nostru, am primit un mic dar și am plecat mai departe spre malul lacului Neusiedler See, unde am pus în practică virtutea milosteniei învățată de la Sf. Martin, împărțind fiecare pâinița primită. Astfel, prin joc si cuvinte, nădăjduim că am așezat în sufletele tinerilor si copiilor bucuria de a împărți.
Nu putea lipsi vizita în podgorie și fabrica de vin, pentru a înțelege mai bine calea boabelor de struguri din vie în Potirul Sfintei Liturghii. Copiii au ascultat cuvântul Scripturii despre vie, viță și mlădiță, despre inaugurarea Sf. Liturghii și folosirea vinului ca element liturgic alături de pâine și au înțeles să rămână asemenea boabelor de struguri în unitate și comuniune unii cu alții în Domnul nostru Iisus Hristos.
Gazda noastră ne-a prezentat fabrica și tehnologia necesară producerii vinului, iar copiii curioși au primit răspuns la multele lor întrebări referitoare la producerea vinului.
După o masă bogată de prânz, îndulcită in aromă unui bun must în curtea familiei Birtoc, tinerii si copiii au luat parte la festivalul stradal închinat Sf. Martin si zilei recoltei de struguri.
Vremea prietenoasă ne-a dat prilejul de a ne prelungi șederea pe malul lacului, unde s-a jucat fotbal, s-au organizat jocuri de echipă si s-au putut dezvolta noi prietenii. Cu acest prilej s-au pus bazele unui nou proiect literar în colaborare cu Dna. Adriana Ene și a unui proiect sportiv pentru tinerii din cadrul Școlii Parohiale: echipă de fotbal si echipă de volei, care să dea prilejul tinerilor să rămână în permanentă legătură.
Scopul excursiei a fost buna comunicare în limba română și dezvoltarea a noi prietenii între copiii și tinerii Comunității.
Mulțumim Departamentul pentru Românii de Pretutindeni pentru sprijinul acordat Scolii noastre Parohiale in perioada iunie-noiembrie 2022!
Mulțumim Dnei pedagog Carmen Șereș pentru coordonarea acestui proiect și a altora în colaborare cu DRP pentru copiii Școlii Parohiale!
Mulțumim Dnei Prof. Nicoleta Liche pentru însoțire și grija față de aprofundarea limbii române și voluntarilor pentru atentia față de copii!
Mulțumim părinților și copiilor pentru încredere!!!
Pr. Emanuel Nuțu

Weiterlesen: Excursie tematică pentru elevii Școlii Parohiale a Bisericii “Sf. Ștefan cel Mare din Viena”: să-l...Weiterlesen: Excursie tematică pentru elevii Școlii Parohiale a Bisericii “Sf. Ștefan cel Mare din Viena”: să-l...Weiterlesen: Excursie tematică pentru elevii Școlii Parohiale a Bisericii “Sf. Ștefan cel Mare din Viena”: să-l...Weiterlesen: Excursie tematică pentru elevii Școlii Parohiale a Bisericii “Sf. Ștefan cel Mare din Viena”: să-l...Weiterlesen: Excursie tematică pentru elevii Școlii Parohiale a Bisericii “Sf. Ștefan cel Mare din Viena”: să-l...Weiterlesen: Excursie tematică pentru elevii Școlii Parohiale a Bisericii “Sf. Ștefan cel Mare din Viena”: să-l...Weiterlesen: Excursie tematică pentru elevii Școlii Parohiale a Bisericii “Sf. Ștefan cel Mare din Viena”: să-l...Weiterlesen: Excursie tematică pentru elevii Școlii Parohiale a Bisericii “Sf. Ștefan cel Mare din Viena”: să-l...Weiterlesen: Excursie tematică pentru elevii Școlii Parohiale a Bisericii “Sf. Ștefan cel Mare din Viena”: să-l...Weiterlesen: Excursie tematică pentru elevii Școlii Parohiale a Bisericii “Sf. Ștefan cel Mare din Viena”: să-l...Weiterlesen: Excursie tematică pentru elevii Școlii Parohiale a Bisericii “Sf. Ștefan cel Mare din Viena”: să-l...Weiterlesen: Excursie tematică pentru elevii Școlii Parohiale a Bisericii “Sf. Ștefan cel Mare din Viena”: să-l...Weiterlesen: Excursie tematică pentru elevii Școlii Parohiale a Bisericii “Sf. Ștefan cel Mare din Viena”: să-l...Weiterlesen: Excursie tematică pentru elevii Școlii Parohiale a Bisericii “Sf. Ștefan cel Mare din Viena”: să-l...Weiterlesen: Excursie tematică pentru elevii Școlii Parohiale a Bisericii “Sf. Ștefan cel Mare din Viena”: să-l...Weiterlesen: Excursie tematică pentru elevii Școlii Parohiale a Bisericii “Sf. Ștefan cel Mare din Viena”: să-l...Weiterlesen: Excursie tematică pentru elevii Școlii Parohiale a Bisericii “Sf. Ștefan cel Mare din Viena”: să-l...

Întrucât unul dintre ocrotitorii spirituali ai bisericii noastre din sectorul 2 al Vienei este Sf. Ier. Martin de Tours, sărbătorit la 11 Noiembrie, Înalt Preasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a binevoit să fie prezent în mijlocul credincioșilor acestei Parohii și să sărbătorească anticipat pe al doilea ocrotitor.
Astfel, luni seara a oficiat slujba Vecerniei unită cu Litia, în cinstea sărbătorii Sfinților Arhangheli Mihail si Gavriil, a rostit un cuvânt de învățătură, a citit rugăciuni de dezlegare si a binecuvântat pe cei prezenți.
Marți dimineața, în ziua cinstirii Sfintilor Arhangheli Mihail și Gavriil, Înalt Preasfințitul Părinte Mitropolit Serafim a săvârșit Sf. Liturghie, fiind înconjurat de un sobor de 9 preoti si 3 diaconi, prezenți fiind si mulți credincioși, răspunsurile fiind date armonios de Corul bisericii, dirijat de Dna. Ecaterina Coresi. Ierarhul a ținut la momentul cuvenit cuvânt de învățătură despre Sfinții Îngeri, îndemnând pe toți la trăirea unei autentice vieți duhovnicești.
La sfârșitul Sf. Liturghii a hirotesit întru duhovnic pe Pr. Florin Corduneanu, slujitor al bisericii.
Ierarhul a evidențiat apoi viața și virtuțile Sf. Ier. Martin de Tours, aducând aminte de momentele si faptele importante prin care Sf. Martin a rămas în conștiința creștinilor ca un om milostiv, smerit și plin de credință. Un cuvânt de încurajare si de îndemn spre fapta de milostenie l-a avut pentru toți cei prezenți. De asemenea, a felicitat pe părintele paroh, pe diaconii bisericii, corul si echipa Școlii Parohiale pentru activitățile permanent organizate pentru cei mari și în mod deosebit pentru tinerii și copiii Parohiei și a urat cele cuvenite credincioșilor care poartă nume de îngeri.
Conferință preoțească
În seara zilei de marți, 8 Noiembrie, IPS Mitropolit Serafim a avut o întâlnire de lucru cu preoții români din răsăritul si sudul Austriei, tema principală a întâlnirii fiind: SPOVEDANIE si DUHOVNICIE. După o prezentare generală, Parintele Mitropolit a răspuns întrebărilor practice ale preoților, referitoare la această temă atât de sensibilă și actuală, anume Taina Spovedaniei. A fost abordat și discutat și documentul redactat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 29 Septembrie 2022, privitor la Spovedanie și duhovnicie.
Pe parcursul celor 2 zile, IPS Mitropolit Serafim, împreună cu pr. diac. Dumitru Dura, secretarul Mitropoliei și cu pr. paroh Emanuel Nuțu a avut întrevederi și discuții cu pictorul Prof. Alexandru Nicolau referitoare la planurile de pictură interioară și exterioară a noii biserici. A fost discutată împărțirea registrelor și au fost stabilite scenele, textele și sfinții care vor apărarea în pictura în frescă a bisericii, urmând să fie definitivat dosarul ce va fi înaintat spre aprobare Comisiei de pictură a Bisericii Ortodoxe Române.
Slavă lui Dumnezeu pentru aceste zile pline de Har, trăite alături de Ierarhul nostru!

Weiterlesen: Sf. Ier. Martin de Tours sărbătorit la Viena și Conferință preoțeascăWeiterlesen: Sf. Ier. Martin de Tours sărbătorit la Viena și Conferință preoțeascăWeiterlesen: Sf. Ier. Martin de Tours sărbătorit la Viena și Conferință preoțeascăWeiterlesen: Sf. Ier. Martin de Tours sărbătorit la Viena și Conferință preoțeascăWeiterlesen: Sf. Ier. Martin de Tours sărbătorit la Viena și Conferință preoțeascăWeiterlesen: Sf. Ier. Martin de Tours sărbătorit la Viena și Conferință preoțeascăWeiterlesen: Sf. Ier. Martin de Tours sărbătorit la Viena și Conferință preoțeascăWeiterlesen: Sf. Ier. Martin de Tours sărbătorit la Viena și Conferință preoțeascăWeiterlesen: Sf. Ier. Martin de Tours sărbătorit la Viena și Conferință preoțească

Weiterlesen: Sf. Ier. Martin de Tours sărbătorit la Viena și Conferință preoțeascăWeiterlesen: Sf. Ier. Martin de Tours sărbătorit la Viena și Conferință preoțeascăWeiterlesen: Sf. Ier. Martin de Tours sărbătorit la Viena și Conferință preoțească

Cu prilejul Zilei Armistițiului şi Veteranilor de război, care marchează sfârșitul Primului Război Mondial, și a finalizării lucrărilor de reamenajare a cimitirului militar românesc din Zwentendorf (Austria Inferioară), la 11 noiembrie a.c., Ministerul federal de Interne austriac, împreună cu Ambasada României la Viena şi Biroul Atașatului Apărării au organizat o ceremonie militară şi religioasă de comemorare a militarilor români căzuți în timpul Primului Război Mondial și înmormântați în acest cimitir.
La monumentul dedicat eroilor români au depus coroane de flori ambasadorul Emil Hurezeanu, împreună cu atașatul apărării adjunct, locotenent colonel Georgian Nedelcu, șeful departamentului de istorie din cadrul Ministerului federal de Interne, Stephan Mlczoch, colonelul Michael Lippert, șeful de stat major al Comandamentului Militar din Austria Inferioară, Dr. Reinhard Wildling, președintele Crucii Negre Austriece (organizație dedicată îngrijirii mormintelor de război) și primarul localității Zwentendorf, dna Marion Török.
Serviciul religios de pomenire a eroilor români şi de sfinţire a crucilor restaurate în Cimitirul din Zwentendorf, pentru cei 155 de soldați români înmormântați aici, a fost oficiat de preoții ortodocși: Nicolae Dura şi Emanuel Nuțu. A participat şi preotul catolic Kazimierz Sanocki, din Zwentendorf.
La ceremonii au luat parte reprezentanți ai ministerelor austriece ale apărării și de interne, autorități regionale din Austria Inferioară și locale din Tulln şi Zwentendorf și membri ai parohiilor ortodoxe românești din Krems şi St. Poelten.
Photo credits: (c) Jürgen Makowecz

Weiterlesen: POMENIREA SOLDAŢILOR ROMÂNI la 104 ani de la ÎNCHEIEREA PRIMULUI RĂZBOI MONDIALWeiterlesen: POMENIREA SOLDAŢILOR ROMÂNI la 104 ani de la ÎNCHEIEREA PRIMULUI RĂZBOI MONDIALWeiterlesen: POMENIREA SOLDAŢILOR ROMÂNI la 104 ani de la ÎNCHEIEREA PRIMULUI RĂZBOI MONDIAL

În dimineața zilei de luni, 7 Noiembrie, IPS Mitropolit Serafim a luat parte la lucrările ședinței Conferinței Episcopilor Ortodocși din Austria, care s-au desfășurat în sediul Mitropoliei grecești din Fleischmarkt 13, unde s-au discutat diferite aspecte administrative, practice si duhovnicești referitoare la viața ortodocșilor din Austria.
Astfel, după raportul președintelui, cei doi inspectori pentru învățământul religios, Branislav Djukarić și Pashalis Archimandritis, au prezentat ultimele evoluții în domeniul educației religioase ortodoxe, unde s-a înregistrat, și anul acesta, o creștere vizibilă a numărului de elevi.
După raportul anual privind activitățile preotului militar ortodox Alexandru Lapin, responsabilii pentru întâlnirea pan-ortodoxă a tinerilor din Austria, Pr. Emanuel Nuțu și Pr. Atanasie Buk au raportat despre întâlnirea desfășurată în luna octombrie, precum și despre planurile privind activitățile din următoarea perioadă. S-a aprobat propunerea celor 2 organizatori, ca data celei de a 10-a Întâlniri pan-ortodoxe a tinerilor sa fie sâmbătă, 30 Septembrie 2023. De asemenea, a fost aprobată tema viitoarei întâlnirii: “Să iubesti pe aproapele tău ca pe tine însuți! Cine este aproapele meu?”
În cadrul ședinței, Conferința Episcopală a primit și vestea trecerii la cele veșnice a Arhiepiscopului Hrisostom al Ciprului, după o lungă boală, rugându-se pentru odihna sufletului lui în Împărăția cerească.
Alături de IPS Mitropolit Serafim au participat din Biserica noastră Vicarul Austriei, Pr. Nicolae Dura și Pr. Emanuel Nuțu.

 

Weiterlesen: Lucrările Conferinței Episcopilor Ortodocși din Austria