Ultimele Articole
26. Dezember 2023
15. November 2023
21. Februar 2023

Pași de pelerin pe tărâmul Greciei și insule

Prin binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Serafim, în perioada 04-11 februarie, un grup de pelerini din Viena și împrejurimi a participat la pelerinajul organizat de Centrul de Pelerinaje „Gheorghe Pelerinul” în colaborare cu Agenția „Basilica Travel” a Patriarhiei Române pe tărâmul vechii Elade.
Programul de pelerinaj s-a desfășurat pe parcursul a 7 zile, avându-l ca ghid pe pr. Ilie Cornel.
A fost vizitat mai întâi Complexul Monastic „Meteora”, apoi a urmat deplasarea cu feribotul către Insula Corfu, unde pelerinii s-au închinat la moaştele Sfântului Ierarh Spiridon din Biserica „Sfântul Spiridon” și la moaştele Sfintei Teodora din incinta Mitropoliei.
Pelerinii au ajuns apoi la Patras, unde au avut binecuvântarea de a se închina la moaştele Sf. Andrei din Catedrala Sf. Ap. Andrei.
A urmat deplasarea spre Atena, cu o scurtă oprire la Canalul Corint, care leagă Golful Corint din Marea Ionică de Golful Saronic din Marea Egee, și la Loutraki pentru închinare la moaștele Sf. Patapie dîn Mănăstirea Sf. Patapie.
Pelerinajul a continuat către Nea Makri pentru închinare la moaştele Sf. Efrem cel Nou dîn Mănăstirea Sf. Efrem cel Nou din această localitate.
Bucuria reîntâlnirii cu marea a fost resimțită din nou în Portul Pireu, de unde a urmat traversarea cu feribotul pentru a ajunge în Insula Eghina. Aici, pelerinii s-au închinat la moaştele Sfântului Nectarie Taumaturgul din Mănăstirea „Sfînta Treime”.
Pelerinii s-au întors apoi la Atena de unde și-au continuat programul, deplasându-se spre Insula Evia, cu oprire în Prokopi, spre a se inchina în Biserica Sfântul Ioan Rusu la moaştele acestuia.
Pelerinii au ajuns ulterior la Mănăstirea Kato Xenia care adăposteşte o părticică din Brâul Maicii Domnului. Măicuța Antonia a ieșit aici în întâmpinarea pelerinilor cu multă blândețe și dragoste.
Pelerinajul și-a continuat cursul spre Salonic pe lângă Muntele Olimp, aici pelerinii închinându-se in Mănăstirea Sfântul Dionisie (Litochoro).
A urmat un popas duhovnicesc la Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul, la moaștele Sf. Arsenie Capadocianul și la mormântul Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul. Aici, duhul tăcerii, al răbdării și al dragostei pentru aproapele cuprinde de fiecare dată inimile pelerinilor.
Ultima seară a pelerinajului a fost petrecută în Salonic. Aici, pelerinii au avut binecuvântarea de a se închina în Biserica Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir la moaștele acestui mare și iubit Sfânt.
Turul pietonal din centrul istoric al oraşului Salonic a inclus Turnul Alb (simbol al oraşului, sec. XV), Biserica Sfântul Gheorghe, cea mai veche biserică creştină din Grecia (sec. V), un popas spre închinare la moaştele Sfântului Vasile cel Nou din Biserica Sfânta Sofia, Arcul lui Galeriu (arc triumfal de-a lungul Căii Ignatia, ridicat în anul 304 d.Hr. în amintirea victoriei împăratului Galeriu contra perşilor din anul 297).
Pelerinii au revenit cu bine acasă, însoțiți de o mare bucurie lăuntrică, cu sufletele pline de trăiri adânci și de recunoștință pentru ocazia binecuvântată de a fi văzut locuri îmbibate de o veche istorie creștină și de mereu proaspătul duh al Ortodoxiei.
Text: Diana Nuțu, coordonator al Centrului de Pelerinaj “Sf. Gheorghe Pelerinul” al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului
 

b_400_400_16777215_0_0_images_gr1.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_gr2.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_gr3.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_gr4.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_gr5.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_gr6.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_gr7.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_gr8.jpg