Sărbătoarea Rusaliilor a fost prilej de rugăciune, comuniune si bucurie pentru credincioșii mari și mici ai Parohiei “Pogorârea Sf. Duh și Sf. Stefan cel Mare” din Viena.
În biserica nou construită prin jertfa credincioșilor, al cărei Altar a fost sfințit in urma cu un an, ne-am adunat pentru a primi fiecare în Taina Sfintei Liturghii pacea harului Sf. Duh. În această zi de mare sărbătoare ne-am plecat genunchii în cadrul Vecerniei, oficiată imediat după Sf. Liturghie, atunci când cele 7 rugăciuni s-au ridicat spre cer căutând milă si îndurare de la Dumnezeu.
Atmosfera de rugăciune a fost adâncită prin armonioasa cântare a corului bisericii, alternând cu cântarea bizantină a psalților de la strană, conduși de teologul Claudiu Morteanu.
După slujba religioasă la care au participat sute de români a urmat agapa specifică unei zile de hram, temeinic pregătită de gospodinele Parohiei, timp în care cei prezenți au fost surprinși de spectacolul muzical oferit pe scena din curtea bisericii de copiii corului Heruvimii, conduși cu mult devotament de Diac. Prof. Dr. Theodore Coresi și acompaniați la pian de maestrul Ruben Doran.
Seara sărbătorii Parohiei noastre s-a încheiat cu o piesă de teatru pentru copii. Piesa “Ursul păcălit de vulpe” a fost interpretată de Teatrul Popular din Chișinău, actorii reușind să introducă tânărul public in lumea basmului românesc!
Dăm slavă lui Dumnezeu pentru această zi, care a întărit comuniunea si unitatea membrilor Parohiei!
Mulțumim tuturor celor implicați in organizarea hramului Parohiei!