Ultimele Articole
08. November 2021
06. Februar 2021
04. Februar 2021
24. Dezember 2020
13. Juli 2020
13. Juli 2020
06. Juni 2020
11. November 2019
16. Juni 2019

Mihai Eminescu omagiat de copilași din Parohia “Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Viena

15 ianuarie este ziua marelui poet Mihai Eminescu, iar acest eveniment a fost comemorat și în cadrul Școlii Parohiale din sect. 2 al Vienei.
Am început evenimentul comemorativ prin oficirea unei slujbe de pomenire a poetului, în prezenţa copiilor. Aceștia au înţeles că omagierea zilei de naștere a unei persoane dragi, care a fost chemată în veșnicie, se face prin rugăciune de pomenire în biserică.
Programul a continuat prin prezentarea, pe înţelesul copiilor, a vieţii marelui poet (și despre prezența sa, ca student, la Viena), după care au fost recitate și citite câteva poezii reprezentative. Mulţumim dl. Mihail Botez pentru atmosfera ca din odaia bunicilor, creată prin recitarea și explicarea câtorva strofe din “Luceafărul”.
Copiii au participat activ și la un program creativ, folosindu-se de materiale bine alese de către dna. pedagog Carmen Seres, coordonatorul acestei întâlniri, răspunzănd la întrebări despre marele poet, citind strofe din poezii, astfel încât, pe lângă aprofundarea limbii materne, au reușit să înţeleagă mai mult din creaţia și temele poeziilor eminesciene.
De asemenea, ţinând cont și de ziua culturii naţionale, au fost amintiţi și alţi reprezentanţi de seamă ai culturii românești, de pildă Ion Creangă (prieten bun al lui Mihai Eminescu), I.L.Caragiale, T. Arghezi.
Suntem încredinţaţi că această lucrare din comunitate aduce mai aproape celor mici, trăitori în altă cultură, frumuseţea și valoarea operei culturale românești, făcându-i nerăbdători să o descopere tot mai mult. Acest lucru este posibil prin participarea lor la cursurile de limba română și la activităţile culturale, care se desfășoară în mod regulat în Parohia noastră.
Ne-am bucurat de o zi închinată marelui nostru poet și mulţumim părinţilor, copiilor si celor implicaţi în organizare.
 

b_400_400_16777215_00_images_Emin1.jpgb_300_300_16777215_00_images_Emin_2.jpgb_300_300_16777215_00_images_Emin_3.jpgb_300_300_16777215_00_images_Emin_4.jpgb_300_300_16777215_00_images_emin_7.jpgb_300_300_16777215_00_images_emin_6.jpg