Colindul nostru sfânt și bun în Biserica “Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Viena

Drucken
Duminică după Sfânta Liturghie am avut parte de un moment muzical emoționant, pe care îl datorăm minunaților copilași care frecventează Școala Parohială din cadrul bisericii noastre. În cadrul ultimelor întâlniri, copiii au primit nu doar informații citind si povestind despre adevarul Nașterii Fiului lui Dumnezeu în lume, ci au si învățat, ajutați de Dl. Prof. Dr. Theodore Coresi, colindele pe care astăzi le-au adus ca dar, la sfârșitul Sf. Liturghii, părinților lor și bunilor credincioși ai Parohiei noastre.
Am avut bucuria ca si Ansamblul coral al Bisericii să ne încânte prin colind, iar copiii sa fie integrați în acest frumos program spiritual și muzical, care ne-a umplut sufletele de emoție sfântă, alinând oarecum durerea sufletească a celor care, datorită situației pandemice, nu reușesc ca în acest an să ajungă acasă.
Ascultând colindele românești cântate de glasurile curate, din sufletele nevinovate ale copiilor, am retrăit frumusețea copilăriei, ne-am reamintit tradițiile frumoase de acasă, din perioada Crăciunului, îndeosebi mersul cu colinda și ne-am umplut sufletele de nădejde că vestea Nașterii Domnului va fi cântată mai departe și aici, în diaspora. Este o mare mângâiere văzând acești copii foarte bine integrați în Biserică, participând la dumnezeiasca Liturghie, la programele culturale si religioase organizate în Parohie, dorind să știe cât mai multe și să păstreze si să arate tradițiile de secole ale românului, care înfrumusețează Praznicul Nașterii Domnului.
Tot în această duminică am slujit cu mult drag Sf. Liturghie împreună cu Pr. Catalin Ionel, slujitor în Biserica Ortodoxă a Ciprului, în Limassol, un bun prieten și un preot cu totul deosebit în slujire, trăire și cuvântare.
Aduc alese mulțumiri corului Bisericii, profesorilor și pedagogilor din cadrul Școlii Parohiale, voluntarilor, părinților care ne acordă încredere, epitropilor, consilierilor, protopsaltului Alin Buliga și tuturor celor implicați în activitățile liturgice, religios-culturale și administrative ale Parohiei!
 
https://www.trinitas.tv/concerte-de-craciun-in-parohiile-romanesti-din-viena-si-nottingham/?fbclid=IwAR0h7bBajdUCpaSnlLXmYHC95pXRGfCnwR6NbrsSgGEyIDMA7PYCdu9RK9M
 

b_400_400_16777215_0_0_images_colind_1.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_colind_2.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_colind_3.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_colind_4.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_colind_5.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_colind_6.jpgb_300_300_16777215_0_0_images_colind_7.jpg