Ziua universală a Iei în comunitatea noastră parohială din Viena

Ziua universală a Iei în comunitatea noastră parohială din Viena
Ziua Universală a Iei este sărbătorită la data de 24 iunie, de Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, care se suprapune cu sărbătoarea populară a Sânzienelor, numită și Drăgaica.
“Ie la Liturghie” s-a dorit a fi mesajul principal al unei seri religios-culturale ce a avut loc în Sala Parohială a Bisericii “Pogorârea Sf. Duh și Sf. Voievod Stefan cel Mare” din Viena.
Seara a debutat cu citirea Acatistului Sf. Prooroc Ioan Botezătorul și a continuat în Sala Parohiala cu momente culturale și muzicale în cinstea iei românești.
Intr-o scurtă prezentare istorică ne-am amintit de prezența iei în spațiul românesc, dezvoltarea și răspândirea ei în diferitele provincii, dar si despre simbolismul culorilor și formelor care înfrumusețează ia.
Seara iei românești la Viena a fost înfrumusețată printr-o interpretare minunată a Baladei lui Ciprian Porumbescu, a altor melodii de suflet, dar și a imnului național, toate precedate de lecturi de poezie cu iz moral-religios.
A fost un moment de profundă emoție, de readucere aminte a felului în care străbunii noștri au prețuit si purtat cu multă sfială acest veșmânt, mai ales la Liturghie, dar si de încurajare ca de acum înainte, mai mulți si mai des să purtăm Ie la Liturghie.
Mulțumim organizatorilor: Dna. preoteasa Diana Nuțu si Dna. Carmen Șereș.
Mulțumim studentei Helena Iacob si tânărului Stefan Nuțu pentru momentul muzical.
Mulțumim Dna. Elisabeta Grigore pentru poeziile citite.
Mulțumim celor mari și celor mici prezenți îmbrăcați în Ie și hotărâți ca în zi de sărbătoare și la Sf. Liturghie să o poarte, pentru că:
“Fată dragă, pune-ţi ie,
Şi cinsteşte-o prin purtare,
Nu-i un moft, e-o datorie
Şi o clipă de-nchinare.
Au purtat-o şi străbunii
Când plecau la Liturghie,
Are-n ea gustul ţărânii
Şi-al iubirii de moşie.
Preţuieşte-o! Este sacră!
Şi în strai de sărbătoare
Tu colindă lumea toată,
Dă de veste la hotare
Că româncele-s frumoase
Şi c-am fost şi vom mai fi,
Sânzâiene luminoase
Îmbrăcate-n mândre ii.” (Angelina Nădejde)207502433_342584760724669_7018363842529983351_n.jpg

Cu îndemn de a purta Ie la Sf. Liturghie,b_795_454_16777215_00_images_205308433_342586474057831_4205483443372497154_n.jpg
Pr. Emanuel-Stefan Nuțub_520_693_16777215_00_images_206196942_342591230724022_7350809028093803420_n.jpg
Mo Di Mi Do Fr Sa So
2
6
7
9
13
14
16
20
21
23
27
28
30
© 2021Pogorârea Sf. Duh și Sf. Ștefan cel Mare din Viena. All Rights Reserved.